Focsani, orasul meu cochet.

Locuiesc in Focsani, un oras mic din marea si superba Romanie. Un oras atat de frumos incat imi numar zilele pana cand o sa pot pleca din acest targ. Nu iese din tipicul romanesc. Pentru a ma face inteleasa, vreau sa descriu cum e o zi in Focsani sau mai bine zis cum e sa traiesti intr-o societate „de invidiat” as putea spune.

4 aprilie 2017

Sunt o simpla fata de 15 ani. Ies din casa. De aici incepe realitatea cruda pe care toti oamenii ce nu sufera de un retard mintal o indura in fiecare zi intr-o tara precum Romania. Ma indrept spre statia de autobuz pentru ca sunt nevoita sa folosesc un mijloc de transport, din pacate, plin cu oameni, pentru a ajunge la liceul ce e la aproximativ 3-4 km de casa mea. Ma urc intr-un autobuz mic si mentionez ca am platit bilet. In cele mai multe cazuri nu ma asez jos pentru ca am bunul simt de a-i lasa pe cei cu varsta inaintata sa stea pe scaune, dar acum s-a facut sa nu fiu in cea mai buna stare si mi-a dat prin cap sa ma asez intr-unul din cele muulte locuri libere crezand ca daca o sa fac asta, n-o sa afecteze pe nimeni. M-am pus in spate pentru a ma asigura ca locurile din fata raman libere si poate dintr-o anumita jena deoarece stau jos chiar daca autobuzul este relativ liber. M-am asezat langa o femeie in varsta de 50 de ani, iar singurele persoane care stateau in fata erau o femeie in varsta de 40 de ani, arata a profesoara, si un adolesecent ce mergea la un liceu din apropiere. Totul bine si frumos pana la urmatoarea statie unde a dat norocul peste mine. Intra un baiat de etnie roma, isi plateste bilet si sta in picioare. Ii cunosc. Ii cunosc dupa gesturi, dupa modul in care se misca si se uita, dar in niciun caz dupa culoarea pielii. Am vrut sa ii evit privirea pentru ca eram sigura ca e acel tip de om. Omul pe care il intalnesti peste tot in orasul meu, iar acesta l-as putea numi chiar un caz bun pe langa celelalte.

Vine in dreptul meu, ma ia de umar si imi spune „Sa te ridici acum ca de nu te ia dracu !”. Evident ca m-am ridicat si i-am zambit cum ii zambesc unui prieten, dar problemele psihice nu se sterg cu un zambet .

Ma duc catre doamna de 40 de ani crezand ca acolo o sa fiu in siguranta si avand in vedere ca am atatia adulti in autobuz nu mi se poate intampla nimic.

Baiatul continua si abereaza neincetat „Pentru asta platesc la primarie. Tu te duci si te asezi in banca, de aia se duc toti in strainatate la munca, uite cine e viitorul Romaniei. Ii dau doua palme acum de nu se mai trezeste.”

Nu-l bag in seama, evit sa-l privesc, iar toate privirile sunt indreptate catre mine si imi asteapta reactia. Aveam impresia ca sunt un fel de telenovela mergatoare, gandindu-ma ca in tot acest timp am avut iluzia ca traiesc printre oameni, cand de fapt nici nu stiu ce specimen sta in fata mea. Furia acestuia pluseaza cu blesteme „Sa va dea Domnu’ cele mai grele boli si sa muriti in chinuri”. Da, am coborat la urmatoarea statie si am mers prin ploaie pana la liceu, dar nu asta e important .

Importanta este reactia soferului, a celor doua doamne sau a celorlalti oameni din autobuz, sau mai bine zis lipsa de reactie. Soferul se uita in oglinda retrovizoare si parca se uita la „Ochii din umbra” cum un copil este blestemat si amenintat in spatele lui, in timp ce ceilalti oameni(impropriu spus) parca se amuzau in acel moment. Revoltant este ca mergand pe strada in drum spre liceu cu lacrimi in ochi sa fiu fluierata de un grup de „baietasi” si sa fiu strigata „pisi” fiind un mare motiv de amuzament. Revoltant este ca mergand pe bulevardul orasului meu sa ma intalnesc de mai multe ori cu oameni tragand din pungi diferite substante, ca la cativa metri sa fie o  masina de politie patruland linistita de parca am trai intr-un norisor de zahar, intrebandu-ma ce au de spus parintii catre copiii acestora cand ei ii intreaba:”Ce fac oamenii astia de pe strada cu punga la gura, mami?”

Revoltant este ca cei ce ar trebui sa fie de partea noastra, de partea societatii ne raspund cu „N-avem cu ce sa va ajutam. Noi nu putem face nimic. Sunati si dvs. la 112 cand mai intampinati problema.”

Am intrat in liceu. Gata. Am scapat de tot si acum pot sa ma linistesc. Intru in corpul unde invata si elevi de gimnaziu si dau de o fata de clasa a6a cu o boxa in mana, ascultand manele la maxim in timp ce doi baieti se imping si se injura in fata colegilor amuzati.

Aceasta a fost o zi din viata mea in orasul meu cochet, Focsani.

-Irina Dragulean.